Când vrei să cumperi un apartament, o casă sau chiar și un teren, dacă nu ai mai trecut prin procesul acesta, e foarte ușor să faci greșeli sau, pe limba românului „să îți iei țeapă”.
În ultima vreme avem o mulțime de cereri de la clienți de-ai noștri care se trezesc cu probleme mari abia după ce au făcut achiziția pentru o proprietate. Ba se trezesc că au mai puțin teren decât le-a fost prezentat de vânzător, ba că terenul este în altă parte decât credeau ei că este, ba că apartamentul are defecțiuni mari pe partea de structură de rezistență sau instalații, ba că riscul seismic este mare pentru casa pe care au achiziționat-o și așa mai departe.
Spre exemplu, cea mai recentă solicitare din partea unui client sună cam așa:
„Bună ziua. Puteți să mă ajutați, vă rog? Am cumpărat un teren de 1300 mp. Proprietarul când ni l-a prezentat, ne-a arătat vreo 20 m la stradă. După ce am făcut intabularea, am văzut că are doar 11 m la stradă terenul. Pot construi pe el? Ce mă sfătuiți?”
Într-o astfel de situație, nu e vorba că proprietarul inițial a fost neapărat de rea credință…e foarte posibil ca nici el să nu fi știut cât teren are sau cum e poziționat sau să fi avut un cadastru greșit. Dar ce e de făcut? Cum te aperi de astfel de situații și cum te asiguri că ai cumpărat exact ceea ce ți se spune că ai cumpărat, fără țepe și fără păcăleli?
O altă solicitare sună cam așa:
„Am cumpărat un teren și acum vreau să construiesc pe el. Când am mers la Primărie pentru Certificatul de Urbanism mi-au spus că nu pot să-mi dea pentru că pe locul terenului meu a fost cândva un cimitir. Ce mă sfătuiți?”
Când îți cumperi un teren, o faci pentru că ai un proiect în minte. Poate vrei să construiești casa visurilor tale. La fel se întâmplă și când îți iei o casă sau un apartament. Faci o investiție mare, pentru viitorul tău și al celor dragi ție…ar fi păcat să te trezești că ți-ai dat banii pe ceva ce nu îți este cu folos.
Aici intrăm noi în rol cu inspecție tehnică imobiliară și verificarea documentațiilor existente înainte ca tu să faci achiziția. Hai să vedem în continuare despre ce e vorba mai exact!
Inspecția tehnică imobiliară sau expertiza tehnică este o evaluare completă a condițiilor tehnice și de calitate a unei construcții, realizată de un expert autorizat.
În cadrul inspecției tehnice imobiliare sunt identificate eventuale probleme structurale, deficiențe tehnice și probleme de calitate ale unei construcții, ajutând atât cumpărătorul, cât și vânzătorul unui imobil să aprecieze corect valoarea acestuia și să investească în siguranță.
Cu alte cuvinte, înainte să cumperi un apartament sau o casă, experții noștri autorizați vin și verifică imobilul, scoțând la iveală orice probleme de structură, instalații, construcție, etc. care ar putea apărea și care te-ar putea afecta pe viitor.
În această categorie intră și verificarea riscului seismic și alte astfel de aspecte, pentru ca tu să cumperi în siguranță și să nu existe riscul să fii păcălit.
Inspecția tehnică este importantă și atunci când cumperi o clădire cu altfel de destinație (o hală, un depozit, o clădire de birouri, etc.), nu doar rezidențială.
Pe scurt, dacă ești cumpărător, inspecția tehnică imobiliară:
Dar ce facem cu situații precum cele două de la început (domnul cu mai puțin teren de la stradă și domnul cu cimitirul)? Cum evităm astfel de situații?
Verificarea proprietății și a documentațiilor înainte de cumpărarea unui imobil nu este o obișnuință în România. De obicei se merge pe încredere că, până la urmă, ce interes ar avea cineva să ne păcălească.
Așa cum spuneam mai sus, unii vânzători ajung să te „păcălească” din greșeală, ei înșiși neștiind istoricul terenului sau imobilului pe care vor să îl vândă.
Și atunci, ca să nu te trezești că ai cumpărat un teren pe un fost cimitir sau că ai mai puțini mp la stradă și nu poți să construiești ce voiai pe teren, cel mai bine și cel mai sigur este să chemi un specialist autorizat care să verifice situația imobilului (documentație, acte, istoric, măsurători cadastrale, etc.) înainte ca tu să dai efectiv banii pe el.
Asta te scutește de stres, timp pierdut și investiții ineficiente și te protejează de riscuri mari (cum ar fi să cheltui toți banii pe un teren pe care nu poți să îl folosești, așa cum s-a întâmplat multor clienți care au ajuns la noi).
„Bine, bine, dar dacă totuși am cumpărat fără verificări sau inspecție tehnică imobiliară și acum am probleme, ce e de făcut acum?”
În multe dintre situații te putem ajuta tot noi, măcar cu un sfat sau ghidare. Contactează-ne la 0726626170 și spune-ne mai multe detalii despre problema ta.
Și nu uita! Tranzacțiile imobiliare sunt investiții mari și ar trebui să fie sustenabile, adică tu, cel care cumpără, ar trebui să fii protejat de riscuri majore cum sunt cele despre care am vorbit mai sus. Fii responsabil și apelează la verificări înainte să achiziționezi!
Nici un comentariu