Dacă vrei să construiești o casă sau o anexă de la zero și nu te-ai mai lovit până acum de domeniul ăsta vast al construcțiilor, este posibil să nu-ți fie prea ușor.
Mulți proprietari în situația aceasta se gândesc că primul lucru de care au nevoie este, evident, un „proiect”, că așa au auzit și ei pe ici-colo, pe la oamenii care au mai construit. Alții nu au nicio idee cu ce să înceapă, fapt ce prelungește timpul până la momentul la care se vor bucura de construcția lor devenită realitate.
Într-o țară care pune mare preț pe birocrație, este de înțeles de unde atâta ceață atunci când vrem să ridicăm construcții noi. Nici nu știi încotro să o apuci prima dată, uneori.
Acesta este contextul în care scriem aceste rânduri: dorința de a face lumină, de a-ți oferi claritate și de a te ajuta să începi lucrările pentru casa, anexa sau orice altceva ai în minte, departe de stresul drumurilor și al întrebărilor fără sens.
Așadar, dacă vrei să construiești o casă sau te-ai gândit să ridici o bucătărie de vară sau alt tip de anexă, în continuare îți explicăm ce trebuie să faci, pas cu pas.
Proiect este un termen atât de vast, încât deseori mai mult încurcă, decât să facă lumină.
În ultima vreme primim multe cereri de la clienți care susțin acest lucru. De regulă, cererile sună cam așa: „Vreau să-mi construiesc o casă. Faceți proiecte pentru case? Cât costă?”
Când întrebăm în ce stadiu este lucrarea, dacă au făcut ceva pași spre a începe construcția, răspunsul este, de cele mai multe ori „Nu. Nu am făcut nimic până acum. Credeam că proiect îmi trebuie prima dată.”
Ei bine, NU, nu proiect îți trebuie prima dată.
Există mai multe tipuri de documentații de care ai nevoie pentru a construi o casă sau anexă. DTAC (Documentația Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire) este una dintre ele și implică un proiect al construcției (ca un fel de plan sau propunere de construcție, realizat de un proiectant). Acest proiect este mai general și este mereu solicitat de Primărie pentru eliberarea autorizației de construire.
Totuși, există cazuri în care Primăria ar putea solicita DTAD, adică un proiect tehnic complex, care conține și detalii de execuție. Acest proiect conține și un deviz al materialelor ce vor fi folosite, alături de cantitatea lor și modul de asamblare în teren și oferă claritate atât asupra procesului de construcție, cât și asupra costurilor totale.
De multe ori, chiar dacă primăria nu a cerut acest proiect detaliat, noi le recomandăm clienților noștri să opteze pentru el, tocmai datorită acestor avantaje. Totuși, mulți proprietari aleg varianta simplificată, fără detaliile de execuție, pentru că se gândesc că vor ieși mai ieftin (lucru care se dovedește greșit în cele mai multe cazuri, mai ales din cauza faptului că pierderile nu sunt luate în calcul în această variantă fără detalii).
Am descris toate acestea cu un singur scop: acela de a face clar că termenul de “proiect” este unul foarte complex și, folosit la modul general, nu îți oferă nicidecum claritate sau eficiență.
Așadar, spuneam că NU proiectul este cel de care ai nevoie prima dată când te-ai decis să construiești de la zero o clădire.
Iată care sunt, în schimb, pașii pe care trebuie să-I urmeze pentru asta:
Pentru a-l obține va fi nevoie să pregătești anumite acte, printre care actul de proprietate, cererea tip, chitanta care atesta faptul ca ai platit taxa de eliberare a certificatului, planuri topografice / cadastrale avizate de Oficiul de Cadastru 1:500 și 1:2000, plan de situație, memoriu tehnic.
Pentru că multe dintre actele solicitate diferă de la o lucrare la alta și de la o primărie la alta, cel mai bine este să întrebi mai întâi care sunt actele necesare pentru eliberarea certificatului de urbanism la primăria de care aparții.
De la documentație cadastrală și intabulare, la proiecte tehnice, DTAC și DTAD, diriginte de șantier, arhitecți și studii de specialitate, avem de toate în echipa noastră.
Momentul prielnic pentru a ne contacta este după ce ai mers la primărie și ai primit Certificatul de Urbanism, când ne poți suna 0726.62.61.70 sau ne poți scrie aici: https://www.romaniabook.ro/contact/
Nici un comentariu